Columna lui Traian povestește două războaie în 200 de metri de marmură
În centrul Romei, lângă ruinele unui for, se înalță de peste 1.900 de ani o coloană de marmură albă, înfășurată de la bază până în vârf într-o bandă sculptată. E cel mai amănunțit document vizual rămas din Antichitate despre un război și, în același timp, cea mai veche „carte” despre strămoșii românilor.
A fost inaugurată în anul 113, pentru a cinsti victoria împăratului Traian asupra regatului dac. Are aproximativ 30 de metri înălțime, 38 cu tot cu soclu, și e alcătuită din tamburi uriași de marmură, puși unul peste altul. Înăuntru, o scară în spirală, cu 185 de trepte, urcă până în vârf.
Regatul lui Decebal
La sfârșitul secolului I, la nord de Dunăre exista un stat puternic, cu centrul în Munții Orăștiei. Regele lui, Decebal, îi învinsese pe romani în vremea împăratului Domițian și obținuse o pace neobișnuită: Roma îi plătea subsidii și îi trimitea meșteri și ingineri. Capitala, Sarmizegetusa Regia, se afla la 1.200 de metri altitudine, apărată de un șir de cetăți cu ziduri din blocuri de piatră fasonate. Pe terasele ei se văd și astăzi sanctuarele, rotunde și dreptunghiulare, și un mare disc de piatră, numit „soarele de andezit”. Cetățile dacice din Munții Orăștiei au fost înscrise în 1999 în patrimoniul UNESCO. Dacia avea ceva ce Roma își dorea: minele de aur din Munții Apuseni.
Primul război și podul lui Apolodor
Traian, ajuns împărat în anul 98, a socotit pacea aceea o umilință. În primăvara lui 101 a trecut Dunărea cu o armată uriașă, pe poduri de vase. După 2 ani de lupte grele, Decebal a cerut pace, a cedat o parte din teritoriu și a acceptat să-și dărâme zidurile. Niciuna dintre părți nu a crezut că e sfârșitul.
Între cele 2 războaie, la Drobeta, lângă orașul de azi Turnu Severin, arhitectul Apolodor din Damasc a construit peste Dunăre un pod de 1.135 de metri, cu 20 de piloni de piatră și arce de lemn. A fost terminat în doar 2 ani și a rămas, vreme de peste un mileniu, cel mai lung pod ridicat vreodată. Capetele lui se mai văd pe ambele maluri.
Căderea Sarmizegetusei
În anul 105, războiul a reînceput. De data aceasta, romanii au înaintat din mai multe direcții și au încercuit cetățile din munți. Sarmizegetusa a fost asediată, i s-a tăiat apa și a fost incendiată.
Decebal a fugit spre răsărit, cu câțiva credincioși. Ajuns din urmă de cavaleria romană, și-a luat viața, ca să nu fie purtat în lanțuri la triumful învingătorului. Capul i-a fost dus la Roma. Scena e sculptată pe Columnă, iar piatra de mormânt a soldatului care se lăuda că l-a prins a fost găsită în Grecia, în secolul trecut.
Prada a fost imensă. Scriitorii antici vorbesc despre zeci de tone de aur și de argint, cifre pe care istoricii le socotesc umflate, dar care au plătit, fără îndoială, peste 100 de zile de serbări la Roma și forul în care stă Columna.
Cum se citește banda sculptată
Friza urcă în spirală, de 23 de ori în jurul coloanei, și are, desfășurată, aproape 200 de metri. Cuprinde în jur de 2.500 de figuri, în 155 de scene. Traian apare de aproape 60 de ori, mereu calm, vorbind soldaților, aducând jertfe, primind soli.
Povestea începe jos, cu Dunărea, înfățișată ca un bătrân bărbos care privește trecerea armatei. Urmează marșuri, tabere întărite, tăieri de păduri, bătălii, asedii. Cele 2 războaie sunt despărțite de o figură înaripată care scrie pe un scut.
Uimitor e că se luptă puțin. Cea mai mare parte a scenelor arată soldați care construiesc: drumuri, poduri, ziduri. Mesajul era limpede pentru privitorul roman. Imperiul câștiga prin disciplină și inginerie.
Dacii, văzuți de dușmanii lor
Pentru noi, valoarea Columnei stă în felul în care îi arată pe învinși. Dacii apar cu plete și bărbi, în cămăși lungi, strânse la mijloc, și cu pantaloni largi. Nobilii poartă o căciulă țuguiată, oamenii de rând au capul descoperit. Sculptorii nu i-au batjocorit. I-au înfățișat ca pe niște adversari demni, ceea ce făcea și victoria mai mare.
Steagul lor era un cap de lup din metal, cu gura deschisă, continuat cu un trup de șarpe din pânză, care șuiera în vânt. Arma cea mai temută, o sabie curbată ca o coasă, ținută cu 2 mâini, despica scuturile și coifurile, iar romanii au fost nevoiți să-și întărească armurile în timpul campaniei.
Ce s-a întâmplat cu monumentul
Cenușa lui Traian, mort în anul 117, a fost depusă într-o urnă de aur, în soclul coloanei. În vârf stătea statuia lui de bronz, dispărută în Evul Mediu. În 1587, papa a așezat acolo statuia Sfântului Petru, care se vede și azi.
La origine, relieful era pictat în culori vii, iar armele soldaților erau din metal, prinse în piatră. Coloana a scăpat de soarta celorlalte monumente romane, transformate în carieră de piatră, fiindcă a fost pusă de timpuriu sub protecția Bisericii.
Copia de la București și urmele din limbă
Cine vrea să vadă scenele de aproape nu trebuie să meargă la Roma, unde partea de sus e prea departe de ochi. La Muzeul Național de Istorie a României, în București, se află o copie în mărime naturală a întregii frize, turnată după mulaje și așezată la nivelul privirii, bucată cu bucată. În Dobrogea, la Adamclisi, un al doilea monument al acelorași războaie, ridicat în anul 109, arată luptele în 54 de plăci sculptate mai stângaci și mai aspru, de meșteri din provincie. Dacia a rămas provincie romană aproximativ 165 de ani. A fost de ajuns pentru ca latina soldaților și a coloniștilor să devină limba locului. Din graiul dacilor au supraviețuit, cred lingviștii, în jur de 160 de cuvinte, printre care „brânză”, „barză”, „mânz”, „viezure” și „copac”, rostite zilnic de oameni care nu bănuiesc că folosesc ultimele rămășițe ale limbii în care a vorbit Decebal.