Respirația urât mirositoare are, în 9 cazuri din 10, o cauză în gură
Ideea că mirosul neplăcut „vine de la stomac” e adânc înrădăcinată și, în general, falsă. Esofagul este, în mod normal, un tub închis, iar aerul din stomac nu ajunge în respirație decât la râgâit. Studiile arată că în 85-90% din cazuri sursa se află în cavitatea bucală.
Vinovate sunt bacteriile care trăiesc fără oxigen, în locurile ferite: pe partea din spate a limbii, între dinți, sub marginea gingiilor. Ele descompun resturile de mâncare, celulele moarte și proteinele din salivă și eliberează gaze cu sulf, aceleași care dau mirosul ouălor stricate.
Limba, sursa trecută cu vederea
Suprafața limbii nu e netedă. E acoperită de mii de papile, între care se adună un strat albicios sau gălbui, mai gros spre fundul gurii. Acolo se produce cea mai mare parte a mirosului, la oamenii cu dinți și gingii sănătoase.
Curățarea limbii durează 10 secunde. Se face seara, după periaj, cu o racletă specială din plastic sau din metal, trasă blând din spate spre vârf, de 3-4 ori, și clătită după fiecare trecere. Periuța de dinți face și ea treaba, mai puțin eficient. Cine are reflex de vomă puternic începe mai din față și avansează treptat, în câteva zile.
Gingiile, cariile și spațiile dintre dinți
Periajul curăță cam 60% din suprafața dinților. Restul, adică fețele dintre ei, rămâne pe seama aței dentare sau a periuțelor interdentare. O probă simplă e edificatoare: ața trecută printre 2 măsele și mirosită spune exact ce simt cei din jur.
Boala gingiilor e a doua mare cauză. Gingiile care sângerează la periaj, s-au retras sau s-au umflat adăpostesc, în pungile formate pe lângă dinți, exact bacteriile producătoare de sulf. Aici, apa de gură nu ajunge, iar singura soluție e tratamentul stomatologic. Cariile adânci, plombele vechi cu margini desprinse, lucrările protetice sub care intră mâncare și protezele mobile necurățate zilnic completează lista.
Gura uscată, respirația de dimineață și usturoiul
Saliva spală continuu gura și ține bacteriile sub control. Noaptea, producția ei scade aproape la zero, iar bacteriile lucrează nestingherite 7-8 ore. De aici, mirosul de dimineață, pe care îl are toată lumea și care dispare după periaj și micul dejun.
Devine o problemă când gura rămâne uscată și ziua. Cauzele obișnuite: respirația pe gură, din pricina nasului înfundat sau a sforăitului, apa băută prea puțin, cafeaua și alcoolul în exces, fumatul, stresul. Sute de medicamente uzuale reduc saliva, printre ele multe antidepresive, antialergice și tratamente pentru tensiune.
Ajută apa băută des, cu înghițituri mici, și guma de mestecat fără zahăr, care poate dubla pentru câteva minute fluxul de salivă.
Mirosul de usturoi nu se spală cu periuța, pentru că nu mai e în gură. Compușii lui cu sulf trec în sânge, ajung în plămâni și sunt eliminați prin aerul expirat și prin piele, până la 24 de ore. Câteva studii mici arată că mărul crud, salata verde, menta proaspătă și laptele, consumate la aceeași masă, reduc din efect.
Cafeaua lasă un miros propriu și usucă gura. Dietele foarte sărace în carbohidrați și postul prelungit dau respirației o notă dulceagă, de fructe, de la corpii cetonici produși când organismul arde grăsimi.
Amigdalele, sinusurile și cauzele mai rare
Unii oameni scot din când în când, la tuse, mici boabe albicioase, moi, cu un miros foarte urât. Sunt resturi întărite, adunate în adânciturile amigdalelor. Nu sunt periculoase, dar pot întreține halena. Gargara cu apă sărată le desprinde uneori, iar cazurile supărătoare se discută cu medicul ORL.
Secrețiile care se scurg din nas pe peretele din spate al gâtului, în sinuzitele cronice și în alergii, sunt o altă sursă. Refluxul gastroesofagian contribuie rar și, de obicei, alături de alte simptome.
Câteva mirosuri neobișnuite au valoare de semnal: cel de acetonă sau de mere fermentate, la o persoană cu sete intensă și urinări dese, poate indica un diabet dezechilibrat și cere consult urgent. Bolile avansate de ficat și de rinichi schimbă și ele mirosul respirației.
Ce rezolvă și ce doar maschează
Baza este mecanică: periaj de 2 ori pe zi, câte 2 minute, cu pastă cu fluor, curățare între dinți o dată pe zi și curățarea limbii. Detartrajul profesional, la 6-12 luni, îndepărtează piatra pe care periuța nu o mai poate scoate.
Apele de gură obișnuite, bomboanele mentolate și spray-urile acoperă mirosul între 20 de minute și o oră. Cele cu alcool usucă mucoasa și, pe termen lung, pot înrăutăți lucrurile. Apele de gură cu clorhexidină reduc cu adevărat bacteriile, dar se folosesc doar la recomandarea stomatologului, pe perioade scurte, fiindcă pătează dinții și modifică gustul. Variantele cu zinc neutralizează direct compușii cu sulf.
Cum afli dacă ai problema și la cine mergi
Nasul se obișnuiește cu propriul miros, așa că suflatul în palmă nu spune mare lucru. Mai aproape de adevăr e testul încheieturii: se linge dosul încheieturii mâinii, se așteaptă 10 secunde și se miroase. Cel mai sigur e răspunsul sincer al unui om apropiat.
Există și situația inversă. Unii oameni sunt convinși că au o respirație urâtă, deși nimeni din jur și niciun aparat nu o confirmă. Teama îi face să vorbească cu mâna la gură și să evite apropierea, iar asigurările nu-i liniștesc.
Primul drum este la stomatolog, care găsește cauza în majoritatea cazurilor. Dacă gura e în ordine, urmează medicul ORL, apoi medicul de familie, pentru analize. Mirosul care persistă după 2 săptămâni de igienă corectă, cu tot cu limbă și ață dentară, merită acest drum, mai ales că aproape întotdeauna răspunsul se dovedește a fi unul simplu.